Butoane, oameni și lumini

Când intru în Media Lab, camera din Learning House dedicată tehnologiei, îmi vine greu să cred că prin noiembrie ne strângeam acolo ca să dăm jos tencuiala și să vopsim tocurile ferestrelor. Acum, laboratorul nostru de gadget-uri și electronice deștepte e cartierul general al cursului 2.0 de fotografie. Asta, desigur, când nu pozăm în pod. Dar să nu anticipăm.

De 1 mai ne-am văzut, plini de mândrie patriotică, la al treilea curs foto, tot cu Andrei și Sorin. Am început cu pozele selectate de fiecare dintre participanți după cursul trecut. „P-asta de ce-ai ales-o?” a fost întrebarea standard a „profilor”, convingându-ne să căutăm un argument mai solid decât „Mi-a plăcut”. Pe baza fotografiilor am mai prins câte un truc; așa am învățat, de exemplu, despre deformarea datorată unghiului larg al lentilei, care face obiectele apropiate să pară disproporționat de mari și care poate fi evitată fotografiind de la depărtare, cu zoom.

Ce-am mai făcut, învățat și stricat, scrie pe blogul New Media School.

S. Iyengar, “The Art of Choosing”

Dragi copii. Nu citiţi ce scrie pe ultima copertă. Nouă cazuri din zece, e ţeapă şi se lasă cu frustrare.

Sheena Iyengar ne avertizează de la început că încearcă de 15 ani să descopere ce stă în spatele alegerilor pe care le facem. Şi că încă n-a reuşit. Cu această încurajare, pleacă printr-o cursă prin ştiinţele sociale, de la psihologie şi chiar un pic de neuropsihologie până la sociologie, politică şi studii culturale. Concluzia generală, dacă există una, e că deciziile noastre sunt influenţate de mult mai multe lucruri decât mult-lăudata raţiune.

În dulcele stil al cărţilor de acest gen, autoarea îşi susţine părerile cu experimente şi exemple. În discuţia despre importanţa ordinii opţiunilor, se întreabă dacă voturile care l-au făcut preşedinte pe Bush Jr. n-au fost influenţate, total inocent, de faptul că acum-infamul texan era primul pe listele de vot. Căsătoriile aranjate, la care noi strâmbăm din nas, le înţelege ca demonstraţie a diferenţelor culturale în procesul alegerii: dacă am fost crescuţi într-o societate colectivistă, suntem mult mai liniştiţi lăsând decizia în mâinile celor mai experimentaţi. Iar pentru a-şi confirma bănuiala că ne blocăm dacă avem prea multe opţiuni, a organizat într-un supermarket o degustare de gemuri. (A reieşit că ne bucurăm să încercăm 6 arome, dar o masă cu 15-20 de borcane deschise ne terorizează până la a evita raionul de dulciuri.)

Cartea, per total, nu-i rea. E legată, un pic haioasă, scrisă simplu şi cu exemple faine. Pot să-i iert doamnei Iyengar şi alunecările ocazionale în filosofie, şi scoaterea la rampă a nenumăratelor experimente pe care le-a condus, deşi, de la un punct încolo, mă întrebam dacă încearcă să-mi vândă serviciile ei de consultanţă. Las de la mine, că mi-e simpatică.

Nu pot, în schimb, să-l iert pe editor, care m-a minţit în faţă. Pe ultima copertă de care vă avertizam, prezintă „The Art of Choosing” drept un ghid infailibil pentru navigarea apelor tulburi ale existenţei. „You’ll gain the ability to make better-informed decisions to help you shape your life,” cică. Pe când autoarea închide ultimul capitol spunând că, una peste alta, fiecare alege cum crede el de cuviinţă, în asta constând misterul şi frumuseţea liberului arbitru. Mmmbine.

Aşa că, nu e cu scheme şi soluţii simple. Dacă asta căutaţi, încercaţi „The Decision Book” a lui Krogerus şi Tschappeler. Subintitulată „50 models for strategic thinking”, e o cărticică de buzunar cu textul pe-o parte şi graficul pe cealaltă, numai bun de copiat şi aplicat. Majoritatea modelelor sunt cunoscute şi/sau aberante, dar vreo 2-3 chiar pun problema interesant. Sau, dacă n-aveţi chef de citit, faceţi fix cum vă taie capul, că oricum ne omoară probabilităţile.

H. Stein, „Enciclopedia lucrurilor care mă sâcâie zilnic”

Apărută la Nemira în aceeaşi colecţie cu nenumăratele „Ghiduri” (al Optimistului, al Pesimistului, al Leneşului, etc.), „Enciclopedia...” de faţă pare genul de cadou pentru prietenul căruia nimic nu-i convine. De-asta am fost un pic îngrijorată când am primit-o cadou.
Enciclopedie nu prea e, pentru că nici nu epuizează posibilele iritări cotidiene, nici nu le defineşte pe cele pe care le identifică. Ce face, în schimb, Stein, e să le clasifice alfabetic şi să explice de ce-l scot din pepeni. Cartea prezintă 115 motive de enervare constantă, de la adevăr la yin şi yang, trecând prin trecut, prezent şi viitor, muncă şi şomaj, prin toate anotimpurile şi prin colegi, şefi şi eleve în practică. Unele sub-capitole sunt adevărate mini-eseuri, rant-uri elaborate despre vreuna din vitregiile sorţii, în timp ce altele expediază rapid subiectul. De exemplu, artele moderne sunt bodogănite în numai două rânduri şi jumătate: „Pictura modernă este ca sushi. Orice om civilizat afirmă că-i place, dar, în realitate, nu este decât peşte crud cu orez rece.”
Volumul nu-i rău, dar nici grozav, devenind amuzant nu atât la apariţia vreunei perle umoristice, cât din strângerea la un loc a mai multor glumiţe decente. Autorul are o mică pasiune pentru clasificări, găsind 4 tipuri de şefi (împăiaţi, mici Stalini, femei şi bătrâni mincinoşi) sau 2 de muzicanţi stradali (virtuozi staţionari şi nepoftiţi mobili, cei din urmă cu trei subgrupe). Iar pe final, într-o încercare de complicitate cu cititorul, acceptă că Xerox-ul e pus relativ de umplutură: „Am folosit denumirea Xerox pentru că aveam neapărat nevoie de un articol pentru litera X. Adică, aparatura firmelor Canon, Sharp, Ricoh, Minolta, Toshiba, Hewlett-Packard sunt cel puţin la fel de proaste.”
Aoleu, stai. Ditamai dezacordul în fraza de mai sus, de neiertat nici prin enumeraţia interpusă între subiect şi predicat. Nenea traducătorul, 2, treci la loc. Iar voi, posibili viitori interesaţi de volumul prezent, faceţi cum vreţi. Dacă aveţi altă carte la rând, alegeţi-o pe-aceea. Dacă nu, puteţi să vă enervaţi pe Che Guevara – e între cârnatul de curry şi cheia Ikea.